Rezumarea primului mesaj :

E vorba despre Brittany şi Robert Pattinson, fata fiind managerul lui PR. La început Brittany nu prea îl simpatiza, apoi lucrurile se schimbă brusc.

Sper să vă placă

Gaata si cu asta...vai, am scapat si eu de partea siropoasa

Cap 7: Honestly

Ajungând la destinaţie, m-am făcut rigidă. Cum am coborât din maşină, cu iPhone-ul în mână (că trebuia să mă prefac mega-ocupată), am dat de o grămadă de paparazzi. Era să mă strâmb, dar aş fi ieşit prost în poze. Robert părea nemulţumit. E vina mea, nu am anunţat securitatea. Mare treabă, nişte poze. Intram repede la Gucci, unde am fost aşteptaţi deja. O tipă hiperactivă se ocupa de noi, mai precis de Rob.
Stăteam pe canapea, bâzâiam ceva jocuri pe telefon. Tipa hiperactivă vorbea neîncetat despre noile tendinţe ale anului, lucru care m-a exasperat, vocea ei fiind teribil de ascuţită. De la noile trenduri mi-am deviat gândurile la cel mai important lucru la care mă puteam gândi: ce dracu am păţit? Totul se petrecea repede şi haotic. Şi mă întrebam de data asta că ce sunt eu? O tipă naivă? O tipă imatură? Până la urma urmei, am constat că sunt o tipă proastă. Sau mai bine zis indecisă, nu ştiu exact. Pesimismul mi-a crescut şi mai mult când l-am zărit, ieşind din cabina de probă, într-un costum kaki. Mă uitam dezaprobator la el, iar el s-a întorsc cu acel aer cu care a ieşit. Forma era ok, culoarea însă...lasă de dorit.
Abia aşteptam ziua de poimâie, când plecăm înapoi în Los Angeles. Stăteam frustrată pe canapea. Aşteptând ca Robert să iasă. De fapt, neaşteptând, deoarece dacă iese, şi plecăm de aici cred că ar trebui să vorbesc cu el serios. Îi zic că mi se pare o prostie să fim împreună şi gata. Trecutul e trecut. N-are decât să-mi deie demisia. Robert ieşi din cabină într-un smoking negru, obişnuit. Arăta aşa de bine în asta! Dar s-a întors după ce s-a văzut în oglindă.
-E prea simplu, spunea vag.
Mi-am dat ochii peste cap. Nu era simplu, era elegant. Ăăă, mi-am pierdut demnitatea. Simt cum lumea se prăbuşeşte în jurul meu. Ţineam telefonul în poală, şi mă uitam exact la el, cu ochii înlăcrimaţi. Am auzit cum Rob a ieşit dar nu mi-am ridicat privirea.
-Asta va fi perfect!excalama el, iar tipa hiperactivă începea să vorbească din nou.
Am auzit câteva paşi îndreptându-se, altele apropiindu-se. Nu ştiam care cui îi aparţine. Cineva se trântea lângă mine pe canapea, iar ochii mei îmi erau plini cu lacrimi.
-Draguţ, nu-i aşa?întreba tipa hiperactivă.
-Dacă aşa ţi se pare, spuneam nepăsătoare.
Tipa se ridica. Îmi imaginez că s-a strâmbat la mine. Privirea mea încă era fixată pe poala mea. Vocea tipei iarăşi a răsunat când Rob a ieşit. De data asta el se trântea lângă mine pe canapea şi mă prindea de mână.
-Ce e?întreba încet.
-Nu aici, spuneam sec, cu privirea rămasă în jos.
O tăcere neliniştitoare s-a lăsat peste noi. În cele din urmă, Robert s-a ridicat, s-a dus să plătească. Nici nu ştiu ce şi-a cumpărat. Mi-am şters lacrimile, şi m-am dus după el. Înainte să iasă pe uşă, i-am zis să nu răspundă la întrebările stupide ale reporterilor, ai căror număr a crescut dramatic. El a dat aprobator din cap, şi am ieşit. Ne-am făcut drum până la portieră, eu am intrat, Robert a pozat un pic apoi a intrat şi el.
-Îmi zici acum ce e?întreba, însă de data asta frustrat.
Ce să-i zic? Adevărul? Neaparat? Nu vreau! Dar va trebui.
-Nu sunt sigură că e momentul porivit, spuneam pe un ton, tremurând din cap până-n picioare.
-Spune, te rog, spunea răbdător.
Sunt cel mai aproape de faptul să-mi deie demisia. Şi nu numai. Să mă coboare din maşină şi să mă deie drept mâncare a unor câini flămânzi. Nu am încotro, dacă nu îi zic, o să sufăr şi mai mult. Deşi... ah, pe cât de nesuferit e, pe atât de mult ţin la el, fapt descoperit în ultimele 12 ore. Mi-am luat inima-n dinţi, şi respiram zgomotos.
-Nu... ăăă... e... deci... nu cred că e o idee... bună să ieşim împreună, spuneam în cele din urmă, încet, apăsat şi tremurând.
-Bine, spunea el indiferent, dând din umeri. E în regulă. Te înţeleg perfect, spunea pe un ton calm.
E în regulă? Bine? Doar atât? M-am aşteptat să facă crize, să ţipe, să mă facă de toate, şi să izbucească de nervi. Dar era tăcut şi calm.
-Bine, repetam eu, aştepând să mai adauge ceva, orice.
-Mâine convenţie cu fanii, aşa-i?întreba de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic.
-Da, am zis eu, dând din cap.
Când am ajuns acasă, stăteam comozi pe canapea, ne uitam la ceva comedie. El era îmbrăcat bine. De data asta era un pic supărat. Îmi lipsea zâmbetul lui, şi hainele sale rupte, jeanşii prespălaţi. Observam cu cea mai mare nefericire că nu mă băga în seamă, şi era îngrijit.

Acum nu-ti place ca e neingrijit? hotaraste-te fato! si ce bine a reactionat..adica...eu in locul ei as fi intrebat-o de ce, chestii ciudat..suspect de ciudat cum ar spune Vampire.Soul(sau mai degraba profesorul ei)-ai vazut ca am tinut minte nepoticoo?
asa....vreau continuarea, ca m-ai cam pus pe jar cu despartirea asta

Am vazt ca nu ai uitat si chiar e suspect sa se hotarasca pana la urma cum il place
Hai cu mextu
Kisses

deci, gata capitolul 8
sper sa va placa.

Cap 8: Giving a chance
Am luat avionul spre Los Angeles. Era să întârziem. Unsprezece ore şi cinci minute o să stăm în avion. Nu mă bucur deloc. Noi am fost ultimii care am urcat. Desigur, datorită lui Robert, care nu avea nici idee unde şi-a pus cheile. Mi-a venit să ţip la el. Oricum, după ce am decolat, Robert mi-a înmânat câteva hârtii, parcă erau poezii. Rânjea victorios.
-Ce sunt astea?întrebam confuză.
-Texte pentru piesele de pe albumul meu. Ştii, pentru care mergem săptămâna viitoare să înregistrăm.
Ah, chiar, am şi uitat. Sunt prea preocupată cu premiera asta Eclipse de mâine.
-Şi ce să fac eu cu ele?întrebam nedumerită.
-Uită-te peste, spunea dându-şi ochii peste cap.
Era scris de mână. Aoleu, scrie aşa de urât. Printre mâzgăleli am descifrat doar câteva versuri, pe care parcă le-am auzit odată.
-Drăguţ, dar parcă am auzit asta undeva, spuneam făcând o grimasă.
-Sigur, seara aia. Când am cântat, spunea căutându-şi cuvintele.
Şi ne-am dus în bar, ne-am îmbătat şi am făcut ce am făcut. Un aha victorios mi-a părăsit gura, iar el a înroşit. Cred că şi el şi-a dat seama.
După o oră, am adormit, pe umărul lui. Simţeam cum mă îmbrăţişa. Era destul de comod. Am dormit aproximativ 30 de minute. După ce m-am trezit, mă uitam la Robert, care era să plângă.
-Ce e?întrebam, dar de fapt nu mă interesa.
-Nimic, spunea încet. Te-am trezit?
-Nu, dar nu pot să dorm.
Ca să stau mai comfortabil, mi-am dat pantofii jos. Ochii lui au rămas pironiţi pe picioarele mele, iar pe faţa lui a apărut un mic zâmbet. Am vrut să încep o oarecare conversaţie cu el, dar pur şi simplu n-am avut idee despre ce să vorbim.
-Mi-a plăcut în Londra, spuneam repede, dar pe urmă regretam, deoarece se va subînţelege că mi-a plăcut şi ce s-a întâmplat.
-Da, era totul haotic.
Are dreptate, haotic. Sunt o ciudată. Acum îmi place de el, aşa cum e, cu blugii prespălaţi, cu tot. Dacă aş avea puţin tupeu în plus, l-aş săruta şi nu l-aş mai lăsa. Dar fiindcă nu vreau să intru în încurcături, mai bine stăteam liniştită, în scaunul meu, la doar câteva centimetri de el. Putea fi şi mai rău.
-Aş vrea... să... încerca el să zică ceva, dar nu reuşea.
Mă uitam la el, întrebătoare.
-Mai bine lăsăm baltă. Nu-i important. Chiar, spunea închizându-şi ochii şi scuturându-şi capul.
De data asta nu mă mulţumeam cu atât, deci până când nu-mi zice, nu îl las.
-Spune, te rog, spuneam încet, cu ochii de căţeluş.
-Nu, chiar nu contează. E... o prostie.
Ştiam că minte, deci nu renunţ.
-Eşti actor prost. Ce e?
Se uita mirat la mine. Cum îmi permit să-i zic aşa ceva? Bine, simplu. E chiar actor prost. Se vede de la o poştă că minte.
-Păi bine, dacă tot insişti. Dar, nu e o idee bună. Sincer, mă gândeam la... ah, e o prostie, oricum te vei supăra dacă-ţi zic asta. Mă gândeam că... relaţia asta...ar merita o şansă. Ţi-am zis că nu contează. E o prostie, doar mi-a trecut prin cap.
Îmi trebuiau două minute să îmi dau seama la ce se referă. Sincer, aş fi zis da, fără nici o îndoială, dar atunci aş părea o femeie, care nu se ţine de cuvânt, sau de opinie. Şi ce dacă? Lumea se schimbă, şi opiniile.
Mă uitam la el, zâmbeam, apoi îmi culcasem capul pe umărul lui.
-Ştii, Robert, îmi pare bine că ai zis asta. Ştiu că nu sunt... adică nu eram cea mai sinceră cu tine... să ştii că e o idee rezonabilă.
Am hotărât deci, că-mi place de el, chiar şi de blugii lui amarnici, prespălaţi, de apartamentul lui. Unicul lucru cu care nu m-am împrietenit încă este doar vocea lui, şi piesele sale, câteodată jalnice.
Până când am ajuns în Los Angeles, am hotărât să începem din nou, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic, şi să nu amestecăm prea mult cu munca. E deja oricum.
Am aterizat cu bine, dar ne-am făcut rigizi, de dragul reporterilor.

P.s. daca aveti ceva idei, puteti scrie prin mesaj privat sau pe messenger :D:

Cap 9: Fame

E ora patru dupămasa. Azi e premiera Eclipse. Am emoţii, sau cel puţin sunt entuziasmată. Mă admiram în faţa oglinzii şi îmi analizam defectele. Erau multe, ce să zic. Sincer, nu-mi plăcea ce vedeam. Părul îmi era făcut de Paolo, eternul meu prieten, cu care mă întâlnesc doar dacă trebuie să-mi facă părul. Dar nici aşa nu mi-a plăcut. Era lăsat liber, ondulat. Chiar dacă am părul şaten cu câteva şuviţe blonde, dacă mi-aş fi îndreptat părul, aş fi arătat ca un emo, mai ales că şi rochia îmi era neagră. Chiar şi machiajul îmi era negru, deci chiar arătam ca o fată Team Edward, tipic emokid. Mai lipsea lama atârnată de lănţişorul de argint, care se asorta perfect cu rochia.
Dar când m-am uitat peste notiţe mi-am dat seama că înfăţişarea mea nu este chiar aşa de groaznică, faţă de numărul de interviuri pe care Robert trebuie să deie într-o singură oră: 20 şi peste asta mai vin şi sesiunea foto cu fanii, cu colegii şi pe covorul roşu, care de data asta e negru. Ce tâpenie! Şi să nu uit de semnarea posterelor. Probabil ecranizarea va începe cu 15 minute mai târziu, pentru ca toată lumea să aibă timp pentru fani, dar şi atunci timpul va fi scurt.
Am stat două ore aşa, analizându-mă. Am constatat două lucruri importante: sunt grasă faţă de persoanele cu care am să mă întâlnesc azi, dar sunt slabă faţă de persoanele cu care mă întâlnesc zi de zi, şi nu înţeleg de ce tocmai eu sunt prietena lui Rob. Oricum, deocamdată nimeni nu va afla asta. Suntem profesionişti.
După ora şase, apare şi maşina mea. Eu, ca de obicei, trebuie să fiu acolo înainte cu o oră. Lucruri oficiale, formale şi de rutină. Am terminat toate astea în 15 minute, chiar atât timp cât îmi trebuia pentru a ajunge aici.
Mulţimea de fani era uimitoare şi foarte gălăgioasă. M-am dus la locul meu, unde trebuia să-l aştept pe Robert. De fapt, toate publicistele stăteau acolo. Interesant era că doar fete eram. Nu mai învârstă de 35 de ani. Cum apăreau vedetele, ele dispăreau. Am rămas cu o altă fată, care dădea disperată telefoane. Robert a întârziat deja zece minute şi încep să ajung şi eu pe calea disperării. Am încercat să-l sun, dar nu-mi răspundea. Tipa, care avea un bronz perfect şi părul negru, ondulat aproape la fel ca al meu, se uita spre mine cu o expresie de durere de măsea.
-Tu trebuie să fii publicista lui Robert, se adresa ea mie, în timp ce eu încercam să-l sun.
-Da, Brittany Taylor, mă prezentam eu.
-Dominique Appel, publicista lui Kristen, spunea ea, încercând să sune probabil după Kristen.
Mă uitam nervoasă prin notiţe, la ceas, la public. Am constatat că în acest timp am fi rezolvat trei interviuri deja.
-Probabil savurează discreţia şoferului, spunea ea, accentuând discreţia.
-Vin împreună?întrebam nedumerită, pentru că eu aşa ştiu că fiecare vine cu şoferul lui.
-Nu se ştie niciodată. La premiera The Runaways aşa au venit, deşi Kristen trebuia să vină cu mult mai repede, spunea ea, pe un ton atât de natural.
Îmi venea să plâng. Adică Rob şi Kristen împreună? Nu, asta nu cred.
-O dată i-am suprins sărutându-se, continua ea. Era acum o lună, parcă.
-Oh, spuneam eu, altceva decent nemaiputând spune, apoi încercam din nou să îl sun pe Robert.
Cu douăzeci de minute întârziere, au ajuns, împreună.
-Unde naiba ai fost?întrebam în şoaptă când l-am văzut.
-Era trafic, spunea indiferent.
-Şi de ce ai venit împreună cu Kristen? Era vorba că vii singur.
-Sunt la Inchiziţia Spaniolă sau ce naiba? Ne-am întâlnit la hotel, acolo e cazată şi ea.
-Nu de altfel, dar va trebui să dau explicaţie reporterilor despre apariţia ta cu Kristen şi despre întârziere.
Doar atunci am observat cât se seducător arăta în costumul acela. Culoarea era cam ciudată, roşiatică, dar îi stătea de minune. M-a apucat un fel de complex, celelalte publiciste fiind îmbrăcate la fel de bine ca vedetele, şi cu o siluetă superbă. Cumva, nu mă simţeam în largul meu.
Ecranizarea a început mai târziu cu 40 de minute, deoarece foarte mulţi au venit mai târziu decât trebuia. Rob a dat 21 de interviuri până la urmă, şi stătea zeci de minute cu fanii. Îl grăbeam de la un interviu la alta şi încercam să fiu răbdătoare cu fanii. Acest haos mi-a deviat gândurile de la cele întâmplate acum câteva minute.